Noah (2014) - Noe



Filmul redă povestea lui Noe, de la fuga din Sodoma și Gomora și până la construirea arcei. Pământul devine o lume fără speranță, o lume dominată de oameni rai şi dictatori. În această lume fără speranță, exista un om bun ce a apelat la pacea interioară, pe nume Noe. Luptător experimentat, mag și vindecător, el și-a dorit doar pace pentru el și familia lui. În fiecare noapte, Noe este asaltat de viziuni… Dumnezeu îi spune lui Noe și fiilor lui să-și facă o arcă destul de mare pentru familia lor și câte două animale din fiecare specie. Dar Noe e luat în râs de săteni. Când începe potopul, începe și aventura. această producție a lui Darren Aronofsky, ce aduce în prim plan un bărbat, Noe, ales să salveze creaturile lui Dumnezeu de potopul ce urma să curețe pământul de mizeria, egoismul și păcatele omenirii. Decizia grea vine în momentul în care Noe trebuie să se hotărască dacă și rasa umană e menită să fie salvată sau el e doar reprezentantul unei specii pe cale de dispariție, pusă de Dumnezeu drept gardian al creației sale? Și dacă da, omul merită să i se mai acorde o șansă, cum va decide Noe pe cine să salveze și pe cine nu?

Asemenea întrebări atât de apăsătoare duc la transformarea lui Noe, care în unele momente în film pare atins de nebunie, ascultând ordinele doar de el auzite ca un soldat, fără să mai țină cont de propriile gânduri, alegeri și nevoi. Aparent pus să aleagă între familie și Dumnezeu, Noe mai că se autodistruge în căutarea soluției. Sunt multe faze în film care probabil i-au contrariat pe cei prea îndoctrinați să înțeleagă faptul că tot ce este scris are și alte subînțelesuri, iar lupta interioară a lui Noe și (ne)supunerea lui oarbă (pentru că se va trezi și el la realitate, la un moment dat) îl modelează mai mult decât orice religie. Spun religie, nu credință, pentru că omul trebuie să creadă în ceva pentru a nu-și pierde nădejdea, dar sistemele religioase care impun prejudecăți și clasifică oamenii în aleși nu-mi trezesc nici cea mai mică emoție și nu mă pot câștiga de partea lor. Atenția trebuie concentrată pe ce se întâmplă aici, pe pământ, cu noi, oamenii. Pentru mine, scenariul este foarte bun pentru că m-a făcut să cred în povestea lui Noe. Și nu-mi pasă că „adevărul” biblic nu e respectat, nimeni nu poate ști ce s-a întâmplat cu adevărat atunci, dacă s-a întâmplat ceva, așa că povestea e deschisă interpretării. Atâta timp cât personajele mă conving, iar cursul pe care îl ia acțiunea este bine gândit, sunt dispusă să accept cu dragă inimă această reinterpretare a unui mit despre OAMENI și iubire, pentru viață, aproape și creație/creator. Puterea de sacrificiu, loialitatea, zelul și devotamentul în numele credinței sunt lăudabile, dar nimic nu ar trebui să depășească dragostea omului pentru oameni, fie ei nepoți, fii, suflete pereche, părinți. Îmi place povestea pentru că oamenii sunt așa cum ar trebui să fie, cu părți bune și părți rele, dar cu suficientă voință cât să-și depășească demonii în încercarea de a câștiga un loc în paradis. Că e el pe pământ sau în altă parte. E o poveste despre apocalipsă, dar nu doar la nivel de planetă, ci și de moralitate. Cine ne dă nouă puterea să spunem că x sau y merită sau nu să fie salvat?

 
Tags: , ,

Lasati un comentariu

4 comentarii

Leave a Reply